O iubire interzisa...

Era seara...Intunericul se asternuse peste oras,iar eu iarasi ma intorceam tarziu acasa de la o prietena.Batea un vant puternic si tremuram de frig.Simteam ca oricat de repede as merge,vantul ma incetineste;drumul spre casa mi se parea prea lung.
Desi detest cimitirele,de data asta m-am gandit sa scurtez drumul ca sa ajung mai repede acasa,sa-mi fac un ceai fierbinte si sa ma ghemui in pat la caldura.
Imi i-au inima in dinti si intru pe portile mari ale cimitirului.Deja de la intrare am fost cuprinsa de o atmosfera sinistra si teama ma coplesea desi stiu foarte bine ca nu are ce sa mi se intample.Era atat de intuneric...pe ici-colo mai lumina cate o candela rosie pe care cei apropiati celor decedati le lasasera in timpul zilei.Atat de liniste...urasc linistea asta mormantala.Dupa ce am inaintat cativa zeci de metri,incepuse sa-mi para rau de alegerea facuta.Dar nu ma intorc, ci continui drumul pe carare ascultand suieratul vantului printre morminte.
In linistea aceea deplina,imi este atrasa atentia de un suspin.Realizez ca nu sunt singura si ma cuprinde teama.Incerc sa inaintez fara sa fac zgomot printre frunzele umede cazute pe carare,iar ochii mei se roteau atenti prin toate partile.La un moment dat observ in intuneric o silueta de om,langa un mormant,iar pe masura ce ma apropiam suspinele se auzeau tot mai accentuat.Era o femeie zgribulita de frig si care nici macar nu s-a uitat la mine cand am trecut pe langa ea.Mi-am continuat drumul pana aproape de iesire,dar imaginea femeii nu-mi dadea pace si nu stiu de ce,dar m-am intors la ea.
-Buna seara - i-am zis eu cand m-am apropiat de ea.N-am primit nici un raspuns,nici macar privirea nu si-a ridicat-o inspre mine si regretand pentru gestul meu,mi-am cerut scuze de deranj si m-am intors sa plec,dar nu am reusit sa fac niciun pas cand cu o voce stinsa ma intreaba:
-Nu aveti cumva un chibrit ca sa aprind lumanrea?
Imi caut repede bricheta prin buzunare si ma asez langa ea sa-i aprind lumanarea.Flacara ii lumina chipul plans si trist...Nu stiam ce sa-i spun...in fond eram o persoana necunoscuta si nu-mi sta in fire sa fiu curioasa mai ales daca e vorba de persoane straine.Vroiam sa plec,dar parca ceva ma tinea langa ea.La un moment dat ma trezesc spunandu-i:
-E tarziu si ai inghetat de frig...
-Da... - mi-a raspuns ea suspinand.
-Nu mergi mai bine acasa si te intorci maine mai devreme?Noaptea e mult mai frig.
-Nu pot veni ziua...
Nu am putut sa inteleg acest raspuns,dar m-a lamurit ea in timp ce s-a ridicat si ne-am indreptat impreuna spre iesirea din cimitir.
-A fost iubitul meu,timp de zece ani...Am fost amanti,iar sotia lui nu a aflat niciodata.De aceea nu pot veni ziua,caci e ea aici si nu as vrea sa afle...Nu as vrea sa-si schimbe parerea despre el acum cand el nu mai e...
Era inghetata de frig si nu-si mai putea controla tremuratul.La capatul strazii era un restaurant si am invitat-o acolo sa bem un vin fiert.Povestea ei,imi starnise interesul de a o asculta pana la capat.
Am intrat in restaurant si ne-am asezat la o masa intr-un colt mai retras.Am comandat vinul fiert si dupa ce a sorbit din el,a continuat:
-Aveam 30 de ani cand l-am cunoscut...El era avocat si il angajasem in procesul de divort.Am avut un sot foarte violent,iar procesul de divort a fost lung si costisitor.Aveam impresia ca nu o sa fac fata pana la capat.La tribunal ma improsca cu noroi si ma facea in toate felurile,doar ca sa nu castig tutela fiicei noastre.Aducea martori mincinosi si eu eram singura...Dar George mi-a fost alaturi si s-a implicat poate mai mult decat ar fi facut-o orice avocat.Aveam decaderi nervoase si simteam ca nu mai rezist,dar el ma incuraja.Mi-a promis ca nu o sa-mi pierd fata si s-a tinut de promisiune.
Dupa ce totul s-a terminat si nu ne-am mai intalnit...ii simteam lipsa.Relizasem incetul cu incetul ca m-am indragostit,dar ce folos?El era casatorit.
Ma straduiam sa-mi refac viata impreuna cu fiica mea.Am plecat amandoua intr-un concediu la munte si am renuntat pentru doua saptamani la tot,chiar si la telefonul mobil.Iar cand m-am intors au vazut doua apeluri pierdute de la el.Nu am ezitat si am sunat,dar de data asta nu mi-a raspuns el.A doua zi dimineata m-a sunat si mi-a propus sa luam cina impreuna.
Imi aduc aminte cat de ridicol m-am simtit cand m-a dus intr-un restaurant de lux,iar eu nu eram imbracata adegvat,dar lui nu-i pasa.Intotdeauna ma simteam atat de bine in prezenta lui...eram atat de linistita sufleteste.Devenisem atat de apropiati incat uitasem ca e casatorit,ca are un copil si ca viata lui de familie era perfecta.Eu nu aveam loc in viata lui...
Imi spunea ca sunt atat de tanara si de frumoasa,ca se simte atat de atras de mine,dar ca nu ar vrea sa ma faca sa sufar ca intre noi nu poate fi nimic,desi el nu poate renunta la prilejul de a ma vedea.
La inceput era ca un tata protector.Ma ajuta foarte mult.Mai intai cu un post de secretara la cabinetul lui de avocatura.Probabil ca vroia sa ma stie aproape de el,iar eu simteam acelasi lucru chiar daca timpul trecea si mie imi era din ce in ce mai greu sa-l stiu aproape de mine si totusi atat de departe.Il iubeam atat de mult,iar el parca ma vedea ca pe o fiica.
Intr-o zi a trebuit sa plece la capitala pentru cateva zile sa ia niste declaratii de la cineva pentru un caz de mostenire.M-am oferit sa merg cu el si a acceptat...
Am petrecut trei zile de neuitat in capitala,iar iubirea noastra a devenit oficiala intre noi.Mi-a spus cat de mult ma iubea,cat de mult a incercat sa ascunda acest lucru fata de mine,deoarece eu eram o copila pentru el.De multe ori imi spunea ca el e mult mai invasta decat mine si ca intr-o zi voi cunoaste un barbat mai tanar si ca ar fi cazul sa-i gasesc un tata fiicei mele.Dar eu nici nu vroiam sa aud.Nu mi-a explicat niciodata de ce nu vrea sa divorteze si nici nu l-am intrebat vreodata.Il iubeam atat de mult si ii respectam decizia.Isi indeplinea responsabilitatile familiare,dar nici pe mine nu ma facea sa ma simt pe locul doi.Nu stiu cum reusea.Imi erau penibile intalnirile cu sotia lui,cand il mai vizita la birou,dar reuseam sa le fac fata.Ea nici nu a incercat vreodata sa intre in vorba prea mult cu mine si reuseam sa pastram o relatie rece si distanta cu formalitatile de respect necesare.Cred ca nu a banuit niciodata ca intre mine si sotul ei ar fi ceva mai mult decat ar fi normal sa fie intr-o relatie de secretara-sef.
Am trait noua ani atat de fericiti,dar de un an de zile totul s-a schimbat.George nu se simtea prea bine,iar dupa ce si-a facut analizele a aflat ca sufera de cancer la plamani.Devenise foarte nervos.A renuntat la servici si a preluat fiul lui mai departe cabinetul.Am avut noroc ca eu am ramas in functia de secretara si mai aflam din cand in cand cum se mai simte.
Imi era atat de greu...locul meu nu era langa el,sa-l ingrijesc, ci a sotiei lui.Ne intalneam din ce in ce mai rar...
Vestea mortii lui m-a dat peste cap.La inmormantare am putut sa merg in calitate de fosta angajata,dar cand l-am vizitat la spital mi-a spus ca nu e bine sa fiu vazuta acolo.Ma simteam atat de groaznic...Locul meu nu era in viata lui,nu oficial si simteam ca innebunesc pentru ca sotia lui avea acest drept.Iar acum...vin noaptea sa-i aprind o lumanare...sa-i fiu aproape macar cu sufletul si sa plang de dorul lui.
...........................................................................................................................
Am plecat inspre casa cuprinsa de melancolie.O iubire interzisa si totusi posibila...Nu o sa pot uita niciodata aceasta poveste de dragoste intre doi oameni care s-au iubit si au facut sacrificii,chiar daca iubirea lor probabil ca niciodata n-ar fi trebuit sa bazeze pe minciuna si care nu avea cum altfel decat sa aibe un sfarsit tragic,oricare ar fi fost acela.